Cele mai întâlnite intoleranţe alimentare

A fi sănătos este, uneori, mai uşor de spus decât de făcut. Având în vedere atâtea informaţii nutriţionale contradictorii existente pe piaţă, poate fi foarte confuz să ştii ce este într-adevar bine pentru tine.

Dacă îţi sunt clare cele câteva principii nutriţionale sănătoase, cum ar fi cele 5 mese mici consumate pe parcursul zilei – trei mese principale, plus 2 gustări sănătoase, îţi mai rămâne să te lămureşti ce ar trebui să conţină fiecare dintre acestea şi cu ce stil de viaţă este mai bine să le asezonezi.

Înainte de a alege conţinutul fiecărei mese, este bine să te gândeşti ce anume tolerează mai bine organismul tău. Multe alimente cunoscute ca fiind extrem de sănătoase pot provoca însă intoleranţă alimentară. Printre acestea se numără laptele, glutenul şi soia.

Intoleranţa alimentară apare în momentul în care organismul nostru nu mai digera în mod normal o serie de alimente. Totul se întâmplă din cauza faptului că organismul nu produce o serie de enzime în cantităţi normale. Intoleranţa alimentară poate să apară la orice vârstă şi se poate manifesta o perioadă scurtă sau poate fi cronică. Dacă simptomele de intoleranţă alimentară nu sunt identificate la timp, ea se poate transforma într-o problemă majoră pe parcursul vieţii.

Când mănâncă anumite alimente, persoanele cu o astfel de sensibilitate se confruntă cu tulburări digestive, migrene şi chiar cu şoc anafilactic.

Intoleranţa la lactoză este incapacitatea de a metaboliza lactoza, din cauza lipsei de enzime lactaze necesare în sistemul digestiv. Lactoza este un îndulcitor ce se regăseşte în mod natural în lapte.
– Este estimat că 75% din adulţii din întreaga lume manifestă o scădere a activităţii lactazei în perioada maturităţii.

 

Intoleranţa la gluten apare atunci când organismul reacţionează anormal la gluten, o proteină care se găseşte în grâu, secară, orz şi ovăz.
– În Europa, aproximativ 1 persoană la fiecare 250 – 300 de persoane manifestă intoleranţă la gluten.

 

Intoleranţa la soia este incapacitatea de a digera în întregime proteina din soia. Soia se găseşte în multe produse vegetale, în supa miso, în unele tipuri de ciocolată şi uleiuri vegetale.
– Alergia la soia afecteaza 0.5% din populaţia lumii.

Restricţiile alimentare impuse de anumite nevoi specifice, cum ar fi diverse intoleranţe sau regimuri vegetariene, pot afecta calitatea nutriţiei, greutatea corporală, varietatea dietei şi pot crea senzaţia de foame.

Shake-ul Formula 1 fără alergeni
Shake-ul F1 fără alergeni este masa ta sănătoasă într-un pahar, îţi permite să îţi respecţi nevoile specifice, să mănânci echilibrat, nutritiv, gustos şi variat. Îţi asigură energie şi o senzaţie confortabilă de saţietate.

FĂRĂ soia, lactoză şi gluten!
Un produs care răspunde nevoilor tale specifice:
– pentru vegetarieni;
– pentru persoanele cu intoleranţă la gluten, lactoză şi soia.

Shake-ul F1 fără alergeni este masa ta sătătoasă într-un pahar.
– cu un echilibru excelent de proteine şi nutrienţi cheie, pentru energie susţinută;
– conţine 22 vitamine şi minerale, totul cu mai puţin de 230 kcal per porţie;
– conţine antioxidanţi, fibre şi plante aromate, care îţi protejează sănătatea, precum şi Pisane, o proteină vegetală din mazăre;
– conţine extracte de rodie şi afine;
– aromă delicioasă de vanilie.

Alegerea perfectă pentru orice moment al zilei:
– Nutriţie sănătoasă:
* Mic dejun ideal, gustos şi sănătos;
* O masă nutritivă şi saţioasă la orice oră;
– Pentru controlul greutăţii:
* Înlocuieşte 2 mese pe zi cu câte un shake F1.

Reţete diverse, pline de culoare şi gust, masa ta gata în 30 de secunde:
Adaugă două linguri de shake F1 (26 g) în 250 ml de lapte, suc de fructe, lapte de soia sau iaurt, adaugă fructe proaspete, amestecă bine şi SAVUREAZĂ!
Atenţie! Ţine cont de restricţiile specifice când alegi lichidul pentru shake.

Pentru un shake fără soia şi gluten:
Amestecă două linguri (26 g) de pudră cu 250ml de lapte de vacă semidegresat.

Pentru un shake fără lactoză şi gluten:
Amestecă două linguri (26 g) de pudră cu 250ml de lapte de soia.

Află mai multe detalii despre Herbalife Formula 1 fără alergeni.

Citeşte varianta PDF: Herbalife Wellness Courier – Martie 2012

Formula 1 fără alergeni

Acum, te poţi bucura de toate beneficiile shake-urilor Formula 1, fără gluten, lactoză şi soia.

Nu de mult timp anunţam apariţia acestui produs excepţional, aşteptat de foarte mulţi oameni cu intoleranţă la anumiţi compuşi din plante.

Herbalife Formula 1 fără alergeni asigură o masă sănătoasă şi delicioasă, cu un echilibru excelent de proteine şi substanţe nutritive cheie, pentru o energie susţinută.

Hrana completă pentru energie şi vitalitate, ideală pentru nevoi specifice:
– pentru perioadele de post;
– pentru vegetarieni şi vegani;
– pentru persoanele cu intoleranţă la gluten, lactoză şi soia.

Fiecare shake Herbalife Formula 1, asigură un echilibru excelent de macro şi micro nutrienţi.
Pentru mai multe informaţii şi pentru a comanda acest produs, intră pe pagina de comandă a produsului de la www.nutrienti.eu.

Inima – Reţete sănătoase de Ziua Îndrăgostiţilor

Ziua Îndrăgostiţilor este de obicei despre inimi, bomboane şi flori, dar este şi o altă cale de a le arăta oamenilor că aveţi o inimă de aur.

Puteţi prepara o mâncare delicoasă conţinând alimente sănătoase pentru tine şi iubitul tău şi puteţi mânca oricât vă pofteşte inima.

Este plăcut să începeţi cu un toast pentru o sănătate mai bună, puteţi folosi şampanie sau vin care conţin antioxidanti naturali din struguri sau puteţi prepara rapid o băutură nealcoolică ce conţine 100%  suc natural din fructe la care adaugăm şi apă minerală. Sucul roşu-închis la culoare (purpuriu) precum cel din strugurii, rodii, este bogat în polifenoli, compuşi naturali din fructe care ne ajută să creştem circulaţia sangvină şi să ţinem tensiunea arterială în parametrii optimi. Sau ocazional puteţi să vă racoriţi cu vitamina C adăugând suc de portocale în apă minerală.

La felul întâi vom prepara o salată colorată pentru care vom folosi: morcovi portocalii, roşii, spanac verde toate aceste culori fac parte din grupul antioxidanţilor buni pentru sănătatea inimii aşa numiţii pigmenţi de carotenoidă. Pentru mai multe beneficii adăugăm avocado sau ulei de măsline, deoarece aceste grăsimi sănătoase ajută corpul noastru să absoarbă carotenoida din legume. Fasolea gătită este deasemenea un aliment sănătos pentru inima noastră, deoarece fibrele din ea ne ajută să menţinem nivelul colesterolului în paramentrii optimi. Este esenţial să adăugăm peşte oceanic proaspăt gătit la grătar, deoarece conţine acizi graşi Omega 3 – sursă de grăsime esenţială pentru sănătatea inimii noastre, deoarece ne ajută să contolăm nivelul grăsimilor din sânge precum trigliceridele şi colesterolul. Apoi răsfaţaţi-vă cu nişte mieji precum cei de alună, nucă şi fistic; sunt bogaţi în compuşi care ajută să ne controlăm colesterolul. Dacă îi uscaţi un pic la cuptor sau într-o tigaie, vor scoate în evidenţă aroma lor naturală, astfel puteţi să îi presăraţi deasupra unor legume gătite la abur pentru a avea un aspect mai plăcut sau pur şi simplu îi puteţi adăuga în salată.

În final, Ziua Îndrăgostiţilor nu este completă fără puţină ciocolată. Compuşii naturali din cacao numiţi flavonoizi acţionează ca nişte antioxidanţi. Cu cât este mai neagră ciocolata, cu atât mai mulţi flavonoizi o să primiţi.

Puteţi lua o bucăţică de ciocolată neagră ca să vă încheiaţi masa sau pentru un desert dublu şi sănătos puteţi topi ciocolată dulce-amăruie şi să o adăugaţi peste coacăze prospete. Pigmenţii naturali de culoare purpurie care păstrează această culoare frumoasă a coacăzei acţionează deasemenea ca nişte antioxidanţi.

Hidratarea şi rolul acesteia în menţinerea sănătăţii

Menţinerea unei greutăţi normale poate fi un exerciţiu destul de dificil, având în vedere abundenţa de alimente bogate în calorii şi a stilului de viaţă ce reduce tot mai mult ocaziile pentru activitatea fizică atât la locul de muncă, cât şi în timpul liber. În Europa, astazi, 6 din cei 7 factori importanţi de risc de moarte prematură – tensiune arterială, colesterol, exces de greutate, consum inadecvat de fructe şi legume, sedentarism şi exces de alcool – se leagă de cum mâncam, bem şi ne mişcăm.

Astăzi vom aborda hidratarea şi rolul acesteia în menţinerea sănătăţii, a unei greutăţi normale şi a unui stil de viaţă echilibrat.
În organismul uman, apa este fluidul în care se desfăşoară toate procesele bio-chimice. Iată câteva din cele mai importante roluri ale apei şi fluidelor corpului uman:
– asigură transportul nutrienţilor în organism;
– reglează şi menţine temperatura corpului în limite normale (evaporarea transpiraţiei prin piele şi răcirea organismului);
– menţine constante volumul şi presiunea sângelui;
– menţine structura moleculelor mari, precum proteinele şi glicogenul;
– participă la reacţiile metabolice;
– acţionează ca dizolvant pregătind moleculele mici pentru procesele metabolice (vitamine, minerale, aminoacizi, glucoză şi alte molecule mici).

Apa nu conţine calorii, ci doar minerale, în proporţie diferită, în funcţie de sursă.

Indiferent de sezonul în care ne aflăm, este ideal să consumăm minim 2 litri de apă pe zi. Pentru a avea un corp sănătos, o siluetă armonioasă, un ten proaspăt şi ferm, nu trebuie să neglijăm hidratarea zilnică.

Multe femei beau puţină apă, crezând că aceasta le umflă. Ei bine, nu este adevarat! Cu cât bei mai puţină apă, cu atât celulele din organism reţin mai multă apă. Astfel, dacă organismul tău reţine apa, este bine sa bei 8-10 pahare cu apă pe zi.

Tendinţa generală care s-a creat, potrivit căreia persoanele cu kilograme în plus reţin apa, este falsă. Procentul de apă din organismul lor este sub limita normală, deci ele suferă de deshidratare. Astfel apa este un element central în curele de slăbire:
– îţi reglezi metabolismul, apa fiind un fel de catalizator pentru absorbţia intestinală;
– este cel mai bun diuretic natural, vei avea un tranzit intestinal corect deoarece apa va scăpa de toxicitatea deşeurilor alimentare şi ajută la evacuarea lor.

Dacă nu eşti obişnuit/ă să bei apă constant, pe parcursul zilei, este bine să începi prin efectuarea unei hidratări corecte, adică să consumi treptat apă, cu înghiţituri mici, la intervale scurte de timp.
După un timp, acest procedeu se va transforma într-un obicei sănătos.

Herbalife îţi oferă o soluţie delicioasă şi reconfortantă care te va ajuta să consumi un aport zilnic adecvat de lichide:

Băutura Concentrată Herbal Aloe Vera cu aromă de Mango

Este o băutură ce conţine suc de aloe vera, fără adaos de zahăr, cu un gust tropical răcoritor. Fie că încerci să îţi controlezi greutatea, fie că ai un stil de viaţă activ şi ocupat, poate fi dificil să asiguri organismului tău cantitatea de 2-2,5 litri de lichide pe zi.

Consumarea Băuturii Concentrate Herbal Aloe cu aromă de Mango reprezintă un mod ideal de a te bucura de o băutură sănătoasă, răcoritoare şi delicioasă, ajutându-te să creşti consumul de lichide.

BENEFICII CHEIE
• Conţine 40% suc de aloe vera extras din frunză de aloe vera;
• Fără adaos de zahăr şi cu un aport scăzut de calorii;
• Adaugă Băutura Concentrată Herbal Aloe Vera în apă pentru a obţine un gust răcoritor ce te poate ajuta să consumi mai uşor cantitatea recomandată de 2-2,5 litri de apă pe zi.
• 473ml, 31 de portii.

MOD RECOMANDAT DE UTILIZARE
Amestecă 3-4 căpăce (15-20ml) într-o jumătate de cană (120ml) de apă.

Băutura Concentrată Herbal Aloe Vera cu aromă de Mango este primul produs fabricat în regiunea EMEA folosind programul Herbalife „De la sămânţă la consumator” (Seed to Feed).
HIM este Centrul Herbalife de Inovaţie şi Producţie, o locaţie ultramodernă cu un echipament de laborator şi de producţie de ultimă generaţie, ce respectă cele mai înalte standarde ştiinţifice şi de siguranţă în dezvoltarea şi fabricarea produselor. Sistemele noastre de control al calităţii şi strategia “De la sămânţă la consumator” garantează că produsele Herbalife se numără printre cele mai bune produse de nutriţie din lume.

Beneficiile fiecărui ingredient folosit la crearea produselor Herbalife sunt demonstrate prin dovezi ştiinţifice. Ştim cu exactitate de unde provin ingredientele noastre, a căror puritate este verificată în laboratoare de ultimă generaţie. Materia primă este transformată în produs finit, în urma unor bune practici de producţie, atent controlate.

“Gelul din interiorul frunzei de aloe vera este o combinaţie naturală şi complexă de carbohidraţi cu proprietăţi de îngrijire.”
Dr. David Heber
Preşedintele Consiliului Consultativ de Nutriţie al Herbalife.

Citeşte varianta PDF: Herbalife Wellness Courier – Februarie 2012

NOU! Concentrat Herbal Aloe Vera cu aromă de mango

Veste excepţională de la Herbalife! Tocmai a fost lansată o nouă băutură revigorantă şi delicioasă de Aloe Vera. Conţine 40% suc de aloe vera extras din frunza de aloe vera şi are un aport scăzut de calorii.

Este primul produs fabricat în regiunea EMEA folosind programul Herbalife “De la sămânţă la consumator” (Seed to Feed).

HIM este Centrul Herbalife de Inovație și Producție, o locație ultramodernă cu un echipament de laborator și de producție de ultimă generație, ce respectă cele mai înalte standarde științifice și de siguranță în dezvoltarea și fabricarea produselor. Sistemele noastre de control al calității și strategia “De la sămânță la consumator” garantează că produsele Herbalife se numără printre cele mai bune produse de nutriție din lume.

Consumul exagerat de sucuri sintetice sau cafea îţi lasă organismul fără substanţe nutritive. În plus, o băutură răcoritoare non-dietetică conţine cel puţin 6 linguriţe de zahăr. Îndulcitorii artificiali pot produce senzaţia de foame. În loc să suferi de o lipsă temporară de zahăr, care te lasă să te simţi uscat, consumă o băutură naturală pentru o sănătate bună.

Concentrat Herbal Aloe Vera este bogat în vitaminele A, B1, B2, B6, minerale, microelemente, acizi graşi esenţiali şi enzime necesare organismului, într-o formă uşor asimilabilă, precum şi o mare cantitate de aminoacizi, care sunt o excelentă nutriţie naturală.

Această băutură revigorantă ajută la acţiunea de autocurăţare a corpului, curăţarea tubului digestiv, refacerea procesele de absorbţie în intestinul subţire. Oferă un aport sporit de calciu, magneziu şi potasiu, de asemenea, reprezintă o sursă de betacaroten. S-a eliminat complet aloinul, substanţa amară din planta Aloe Vera.

Băutura Concentrată Herbal Aloe Vera este disponibilă pentru a fi comandată online pe www.nutrienti.eu.

Soluţii eficiente, sănătoase şi delicioase pentru a ne menţine în formă de sărbători!

DECEMBRIE este luna sărbătorilor de iarnă. Acum îşi face loc vremea bucuriei, a răsfăţului, a inocenţei şi a copilăriei pentru cei mari şi mici deopotrivă. Acum este momentul cel mai potrivit să ne recompensăm faţă de cei dragi pentru tot timpul pe care îl petrecem departe unii de ceilalţi: cu daruri minunate, gândite cu grijă pentru fiecare, cu mâncăruri alese, pregătite de gospodine din suflet, cu surprize din cele mai colorate. Acum dăruim fără să aşteptăm nicio răsplată în schimb.

Este momentul când aproape orice este permis, când porţiile nu se mai cântăresc, dulciurile nu mai sunt ascunse în dulapuri departe de ochii pofticiosilor fără măsură, mai mult, sunt lăsate la discreţie, sub brad, în crengi, în semn de sărbătoare şi belşug.

Este perioada în care căutam să fim mai fericiţi ca oricând, dăm frâu liber poftelor, uităm de reguli şi echilibru, mai ales când vine vorba despre mâncărurile tradiţionale şi dulciuri. La români, prin tradiţie, nicio sărbătoare nu este deplină dacă nu mâncăm într-o zi cât pentru o săptămână. Astfel, perioada sărbătorilor de iarnă pune la grea încercare silueta tuturor, fără excepţie, fiind predispuşi să luăm în greutate mai mult ca oricând.

Aşteptăm mereu cu drag sărbătorile de iarna, cu siguranţă, acestea sunt cele mai aşteptate, cele mai pline de frumuseţe şi magie din tot anul. Totuşi, este bine să nu uităm că există viaţă şi după sărbători şi este mult mai greu să îi facem faţă cu câteva kilograme bune în plus. Va fi mult mai greu să scădem în greutate după săptămâni de festin, decât să fim ponderaţi, să ne bucurăm de toate bunătăţile cu măsură.

Şi ca să nu creştem în aceste sărbători cât alţii în ani, Herbalife vine cu sfaturi şi soluţii eficiente, sănătoase, şi mai ales delicioase!

Vei afla că te poţi simţi bine şi consumând mâncare sănătoasă cu ocazia Sărbătorilor, fără să îţi sacrifici silueta.

Încearcă să alegi alimente cu cât mai puţine grăsimi şi calorii, când pregăteşti masa de sărbători. Nu uita să adaugi cât mai multe salate şi garnituri din legume.

În privinţa farfuriilor de mâncare, încearcă să foloseşti unele cât mai mici. Astfel, farfuria o să pară plină, iar creierul tău va percepe că va mânca mai mult. De asemenea, ai grijă ca porţiile să nu fie foarte foarte mari, pentru că o să ai tendinţa de a mânca tot din farfurie.

Pe toata perioada sărbătorilor încearcă să moderezi consumul de dulciuri, chiar dacă acestea îţi ies în cale peste tot.
Mai degrabă optează pentru nişte fructe.
În această perioadă este foarte importantă mişcarea. Încearcă să faci cel puţin 30 de minute de mişcare în fiecare zi. Dedică timp relaxării active, ieşi în parc, mergi la dans, mergi la patinoar, ski.

De obicei, pe timp de iarnă, avem tendinţa de a scădea cantitatea de apă consumată zilnic, faţă de zilele toride de vară. Cu toate că nu este cald afară, tot doi litri de lichid este recomandat să bei. În afară de apă, ceaiurile sunt cele mai indicate.

Herbalife îţi recomandă Ceaiul Instant pe bază de Plante ce se poate consuma rece sau cald, ca băutură revigorantă. Conţine extracte de ceai pentru revigorare, ajută la menţinerea şi îmbunătăţirea atenţiei şi conţine numai 6kcal per porţie. Îl poţi găsi în 3 variante: Original, Lămâie şi Piersică.

De asemenea, Băutura Concentrată Herbal Aloe Vera te poate ajuta să consumi mai uşor cantitatea recomandată de 2-2,5 litri de apă pe zi. Conţine 40% gel Aloe Vera, obţinut din frunză de Aloe Vera. Adaugă Băutură Concentrată Herbal Aloe Vera în apă şi vei obţine o aromă surprinzător de revigorantă.

Nu sări niciodată peste micul dejun! O decizie neinspirată, cum ar fi aceea de a sări peste micul dejun sau de a servi unul bogat în carbohidraţi, poate avea un impact negativ asupra întregii zile, dar şi asupra alimentaţiei unei persoane, pe termen lung. Printre efectele negative asociate unui mic dejun nesănătos se numără senzaţia persistentă de foame, pofta de dulce, dificultate în concentrare şi lipsa de energie, pe parcursul întregii zile.

Herbalife îţi propune o masă sănătoasă şi delicioasă într-un pahar: Shake-ul Formula 1 cu aromă de sezon, în ediţie limitată.

Shake-ul Formula 1 cu aromă de măr dulce caramelizat şi scorţişoară poate fi aliatul tău de nădejde în preajma sărbătorilor de iarnă, atunci când, mai mult ca oricând, mesele sunt exagerat de bogate în calorii, iar gândul kilogramelor în plus devine apăsător.
În plus, te poţi bucura din plin de aromele de Crăciun, în zilele friguroase de iarnă, shake-ul cu aromă de sezon putând fi consumat şi cald.

Shake-ul Formula 1 este recomandat să fie consumat ca parte integrantă a unei diete zilnice echilibrate şi a unui stil de viaţă sănătos, ce include activitate fizică regulată şi consum adecvat de lichide, pentru cei care vor să îşi ţină sub control greutatea.

Shake-ul F1 este un mic dejun delicios, hrănitor şi uşor de preparat! Conţinând toate elementele nutritive de care are nevoie organismul, acesta combină proteinele din soia cu carbohidraţii vegetali, pentru a-ţi oferi o senzaţie de saţietate mai mult timp, evitând, astfel, acele gustări nesănătoase de la jumătatea dimineţii!

Sa nu uităm de gustările dintre mesele principale, mai ales când intervalul dintre acestea este unul de lungă durată. Trebuie doar să te asiguri că toate acestea au un nivel scăzut de grăsime şi zahăr. Este important sa înţelegi că, să flămânzeşti în aşteptarea următoarei mese, nu este nici în perioada sărbătorilor o decizie corectă.

Supa de Roşii Gourmet este cea mai nouă gustare sănătoasă oferită de Herbalife. Are un aport controlat de calorii, se poate consuma în timpul zilei sau ca aperitiv, înainte de prânz sau cină. Supa este un aliment cu volum mare, conţinut energetic scăzut, conferind o senzaţie de saţietate fără caloriile suplimentare întâlnite adesea în gustările la îndemână, consistente sau mai puţin sănătoase. Este o idee fantastică de gustare sănătoasă pentru zilele friguroase de iarnă, şi mai ales în perioada sărbătorilor, ajutându-ne să micşorăm porţiile de la mesele principale.

Acum, ai aflat că te poţi simţi bine mâncând moderat şi sănătos de Sărbători şi fără să îţi sacrifici silueta.

Ramâne să alegi în ce formă îţi doreşti să începi Noul An.

Citeşte varianta PDF: Herbalife Wellness Courier – Noiembrie 2011

Formula 1 cu aromă de măr caramelizat şi scorţişoară – EDIŢIE LIMITATĂ

O nouă surpriză de la Herbalife. De 2 zile a apărut un nou shake Formula 1, acesta adaptându-se nu doar la stilul modern de viaţă (aşa cum v-am obişnuit cu celelalte produse), dar şi la faptul că urmează perioada sărbătorilor. Noua aromă delicioasă de măr caramelizat şi scorţişoară este ideal pentru perioada de iarnă, mai ales ca această variantă poate fi servită şi caldă, oferindu-vă aceeaşi nutriţie, saţietate şi stare de bine cu care v-au obişnuit şi celelalte arome.

COMANDĂ AZI Formula 1 cu aromă de măr caramelizat şi scorţişoară şi prinde această ediţie limitată a unui shake delicios de sărbăroare. (În cazul în care nu mai puteţi alege aroma de măr caramelizat şi scorţişoară, înseamnă că stocul a fost epuizat)

Acum ai un aliat de nădejde aproape care te ajută să eviţi o parte din caloriile care se acumulează în perioada sărbătorilor. Herbalife Formula 1 este un cocktail nutritiv ce constituie o masă delicioasă şi sănătoasă cu o combinaţie excelentă de proteine şi substanţe hrănitoare esenţiale pentru un aport constant de energie.

Gustări sănătoase, niveluri de energie

Gustările dintre mese nu reprezintă în mod obligatoriu un mod nesănătos. Nu este un lucru neobişnuit să ţi se facă foame între mese, mai ales dacă intervalul dintre acestea este unul de lungă durată. Cheia este să te asiguri că ai la îndemână alimente sănătoase, acasă şi la locul de muncă, şi că ai îndepărtat alimentele nesănătoase din lista ta de cumpărături.

Cele mai sănătoase gustări sunt:
– Cereale integrale bogate în carbohidraţi complecşi;
– Fructele şi legumele – acestea îţi asigură vitaminele şi mineralele fără un aport inutil de grăsimi;
– Produsele lactate cu nivel scăzut de grăsime – conţin mult calciu, proteine şi minerale.

Trebuie doar să te asiguri că toate acestea au un nivel scăzut de grăsime şi zahăr. Este important să înţelegi că, să flămânzeşti în aşteptarea următoarei mese, nu este întotdeauna o decizie corectă. Dacă ţi-ai propus să slăbeşti sau pur şi simplu să îţi controlezi greutatea, gustările sunt importante pentru că îţi menţin metabolismul pregătit. Consumând mai multe mese pe zi, te va împiedica să te înfometezi şi astfel nu vei mai fi tentat să te grăbeşti să consumi alimente nesănătoase. De asemenea, asigură-te că îţi iei mesele la timp şi mai ales că nu le ratezi.

Consumul în exces de carbohidraţi duc la nedorita creştere în greutate pentru că determină acumularea depozitelor de grăsime. Nu este greşit să mâncăm între mese, însă este foarte important să facem alegeri sănătoase.

Herbalife îţi oferă câteva produse extraordinare care te vor ajuta să consumi doar gustări sănătoase.

Batoanele proteice sunt gustări perfecte.
Acestea conţin vitamine esenţiale, carbohidraţi şi proteine care te vor susţine până la următoarea masă, nu conţin îndulcitori artificiali şi au 140-150 de calorii. Purtând cu tine un baton proteic, te asiguri că vei consuma gustări sănătoase.

Cea mai nouă gustare sănătoasă oferită de Herbalife este Supa de Roşii Gourmet. Are un aport controlat de calorii, se poate consuma în timpul zilei sau ca aperitiv, înainte de prânz sau cină. Supa este un aliment cu volum mare, conţinut energic scăzut, conferind o senzaţie de saţietate fără calorii suplimentare întâlnite adesea în gustările la îndemână, consistente sau mai puţin sănătoase.

În mod tradiţional, mulţi dintre noi consumăm 3 mese zilnic. Acesta este un mod bun de a mânca, recomandat acelora care se pot abţine de la gustările nesănătoase. Atunci când consumă 3 mese mari, nivelul energetic ajunge la un punct maxim după fiecare dintre acestea, ceea ce ne dă un plus de energie. Însă, imediat după ce am mâncat, nivelul de energie scade, ajungând uneori mai mic decât era înainte de a mânca. Această scădere generează dorinţa de a lua o gustare la îndemână, bogată în zahăr, îngreunând astfel controlul caloriilor pe care le mâncăm.

Dar cum am putea evita acest ciclu al gustărilor nesănătoase, între cele 3 mese principale?

5 mese mici pe zi vă ajută să păstraţi un nivel energetic constant şi, astfel, apetitul este stabil şi nevoia de gustări nesănătoase, cu mult zahăr, scade.

Consumul unor porţii variate şi echilibrate din punct de vedere nutriţional, mai des, este o bună metodă de a evita fluctuaţiile mari de energie, resimţite în mod normal, atunci când consumăm 3 mese consistente.

Deci, aceste 5 mese mici, consumate mai frecvent, vă ajută să vă sprijiniţi, metabolismul şi să vă controlaţi greutatea. Gustările sănătoase sunt un suport valoros pentru menţinerea unui nivel optim de energie şi pentru menţinerea apetitului sub control.
O astfel de gustare vă propune Herbalife: Supa de Roşii Gourmet, o gustare caldă, savuroasă şi hrănitoare, uşor de preparat. Aceasta combină noutăţile din domeniul nutriţiei, cu fibrele de inulină prebiotică şi licopenul ce se regăseşte în mod natural în roşii. Aromele tradiţionale de busuioc şi oregano vă oferă un gust tipic mediteranean. Este un fel de mâncare cu volum ridicat, dar cu conţinut energetic scăzut. Astfel, conferă senzaţia de saţietate, fără calorii suplimentare.

Citeşte varianta PDF: Wellness Courier – Octombrie 2011

Supa de Roşii Gourmet de la Herbalife

Herbalife Supa de Rosii GourmetSupa de Roşii Gourmet de la Herbalife a apărut de ceva vreme şi nu prea am vorbit prea multe şi având în vedere că am tot testat-o şi retestat-o, e un moment bun şi pentru câteva concluzii.

În primul rând, pentru cine nu a auzit niciodată de ea (dar şi pentru cei care nu au apucat să o testeze până acum), câteva cuvinte despre supă: în primul rând, acestă supă de roşii are un gust specific aromelor mediteraneene, de busuioc şi oregano, aşa că nu vă aşteptaţi la un gust de… roşii stoarse şi cam atât, pentru că este mai mult decât atât. Este prea bine “condimentată” (a nu se înţelege că este iute). Ştiu că este imposibil să exprimi un gust în cuvinte, dar sper că v-am ajutat să vă faceţi măcar o idee despre gustul supei. Pentru mine personal a fost o mică provocare această supă, deoarece nu eram obişnuit cu aromele mediteraneene şi gustul nu a fost o încântare de la bun început. După prima supă, mă gândeam serios dacă o voi încerca pe a 2-a, dar după numai 2 zile, am avut o gustare mai serioasă, cam de 1 litru de supă de roşii Herbalife şi asta pentru că devenise delicioasă. Diferenţele faţă de supa din prima zi? Una dintre ele, a fost reţeta, aşa că dacă încercaţi supa şi nu vi se pare delicioasă, mai aveţi de lucrat la reţetă. Încercaţi să adăugaţi puţin pătrunjel, diferenţa dintre a pune şi a nu pune crutoane, este o diferenţă inimaginabilă (surprinzătoare pentru mine), dar aveţi grijă, nu încercaţi să o mâncaţi cu pâine şi să încercaţi să faceţi o analogie cu crutoanele, deoarece gusturile nu au nicio treabă unul cu celălalt. De asemeni contează dacă este caldă sau rece.

Cine alege această supă în locul celei tradiţionale? Ei bine, lucrurile sunt simple aici. Majoritatea oamenilor ştiu, dar puţini sunt cu adevărat interesaţi despre valoarea nutritivă a alimentelor. Acesta este un produs pentru persoanele care caută o gustare sănătoasă în adevăratul sens al cuvântului, adică nu doar să nu aibă elemente “nocive”, dar care să aducă şi valoare nutritivă şi să aibă puţine calorii. În plus, are nivel ridicat de proteine şi fibre pentru a oferi saţietate de lungă durată. Este o formulă avansată din punct de vedere ştiinţific, cu licopen din roşii şi fibre de inulină prebiotică.

Această gustare (conform reţetei, fără alte adăugiri) are 104 kcal, este ideală pentru controlul greutăţii şi pentru o alimentaţie zilnică sănătoasă.

Folosiţi Supa de Roşii Gourmet de la Herbalife ca parte a planului dumneavoastră zilnic şi cu siguranţă veţi vedea şi beneficiile acestei supe.

Herbalife Formula 1 fără alergeni – în curând

În curând în România va apărea o nouă versiune a shakeului nutritiv: Herbalife Formula 1 fără alergeni. Cu această nouă versiune te poţi bucura de toate beneficiile shakeului Formula 1, într-o formulă fără gluten, lactoză şi soia.

Formula 1 fără alergeni va avea conţinut ridicat de proteină de calitate din mazăre, extract de afine şi rodie, şi carbohidraţi pe bază de plante, 22 de vitamine şi minerale şi conţinut caloric controlat.

Formula 1 fără alergeni va avea 550g şi va avea codul SKU: 3118.

Studiile clinice au arătat că utilizarea zilnică a shakeurilor înlocuitoare de masă s-a dovedit a fi o metodă eficientă de control al greutăţii, în combinaţie cu mişcarea fizică moderată.

www.nutrienti.eu va introduce încă din prima zi acest produs în magazinul online şi vom posta aici o nouă actualizare cu noutăţile despre acest produs.