Sunt poftele alimentare într-adevăr modul organismului de a ne spune că ne lipsesc anumiţi nutrienţi? Zvonurile spun că natura creează aceste pofte puternice şi specifice de mâncare, astfel că vom consuma alimentele necesare pentru a compensa deficitul nutritiv.
Pare a fi o legătură logică – de exemplu, faptul că femeile gravide au poftă de îngheţată din cauza lipsei de calciu, sau de murături pentru că au nevoie de sodiu. Sau ne întoarcem la ciocolată pentru a ne înveseli, pentru că ne furnizează compuşi care se presupune că i-am pierdut în timpul plânsului.
Dar studiile ştiinţifice contrazic aceste noţiuni şi spun că poftele – în mod special, dorinţa intensă pentru o anumită mâncare, băutură sau gust – nu sunt declanşate de deficite nutriţionale, ci printr-un set mai complex de circumstanţe.
Da, ciocolata are unii compuşi biologici activi. Două dintre ele – feniletilamina şi anandamida – ar putea declanşa eliberarea unor chimicale către creier care dau o stare de spirit bună, dar sunt atât de puţine în ciocolată, încât este puţin probabil ca acestea să fie suficiente pentru a avea un asemenea efect. Mai mult decât atât, acestea sunt descompuse în timpul procesului digestiv aşa că este puţin probabil ca acestea să ajungă la creier intacte – singura modalitate prin care ar putea face ceva bun.
Femeile gravide nu tânjesc după alimentele care sunt foarte dulci, picante sau sărate. Dar se spune că aceste pofte de mâncare nu sunt conduse de nevoile nutriţionale specifice – ci faptul că ele reflectă o ghidare naturală pusă acolo de Mama Natură. În antichitate, când hrana era puţină, o poftă pentru alimente foarte gustoase ar fi ajutat la creşterea aportului de calorii şi asigura o sarcina sănătoasă. În prezent, obţinerea unei cantităţi suficiente de calorii, de obicei, nu este o problemă. Dar femeile gravide pot folosi normele culturale – care sunt “manancă pentru doi” – pentru a veni în întâmpinarea unei posibile urgenţe de nevoie de calorii.
Într-o altă “lovitură” la teoria că deficitele nutriţionale crează pofte de mâncare pentru a înlocui nutrienţii în cauză, a fost bine documentată prin faptul că unele femei care au deficit de fier vor mânca gheaţă în cantităţi uriaşe – care sunt practic fără fier. Aceste pofte dispar atunci când deficitul de fier este eliminat.
Deci, se pare că este vorba despre complexitatea individului – şi mai puţin despre complexitatea alimentelor – care fac scântei puternice în poftele noastre. Suntem influenţaţi de presiunile personale, fiziologice şi sociale în a face alegerile alimentare, şi putem folosi poftele ca pe o modalitate de a justifica consumul lor.
Gheaţa nu completează deficitul de fier, dar aparent unii oameni au plăcerea de a o ronţăi. Femeile gravide nu tânjesc după îngheţată pentru că au nevoie de calciu – tânjesc pentru că este delicioasă şi deoarece consumul său este aprobat în timpul sarcinii. Nu este vorba doar despre compuşii bioactivi din ciocolata de care avem “nevoie”. Tânjim după ciocolată pentru că este o experienţă uimitoare a simţurilor – este dulce, bună, cremoasă, aromată – şi oferă o plăcere extremă când o mâncăm. Şi pentru că este încărcată cu grăsimi şi calorii, este de asemenea un aliment “păcătos” şi “interzis” – ceea ce o face mult mai atragatoare.
Completează-ţi deficitul nutritiv folosind produsele Herbalife. De exemplu, pentru un aport suplimentar de fier, foloseşte Herbalife Formula 1 şi Formula 2 şi vei obţine cel puţin 80% din Doza Zilnică Recomandată. Pentru o nutriţie optimă specifică nevoilor tale, te rugăm să ne contactezi.
Alimentele fără gluten par a fi din ce în ce mai căutate. Ca şi în tendinţele fără grăsimi şi fără carbohidraţi din trecut, consumatorii încep să caute acum produse fără gluten mai mult ca niciodată.
De cele mai multe ori, nu susţin oamenilor să mănânce cât mai sănătos posibil. Mai mult, o parte din munca de nutriţionist este de a încuraja oamenii să mănance alimente sănătoase şi de a-i ajuta să găsească modalităţi de a canaliza obiceiurile alimentare actuale în direcţia corectă. Dar uneori dau de oameni care duc nutriţia adecvată la extreme, care au o obsesie nesănătoasă de a cosuma alimente sănătoase.
Cumpărătorii inteligenţi căută, de obicei, valoarea – indiferent dacă aceştia cumpără o maşină sau un calculator, doresc să obţină cele mai bune oferte pentru banii lor. Aceeaşi regulă ar trebui să se aplice şi la produsele alimentare. Atunci când moneda nu mai este leul, ci caloria, este inteligent să le cheltui cu înţelepciune, după cum poţi mai eficient.
Este momentul când aproape orice este permis, când porţiile nu se mai cântăresc, dulciurile nu mai sunt ascunse în dulapuri departe de ochii pofticiosilor fără măsură, mai mult, sunt lăsate la discreţie, sub brad, în crengi, în semn de sărbătoare şi belşug.
Aşteptăm mereu cu drag sărbătorile de iarna, cu siguranţă, acestea sunt cele mai aşteptate, cele mai pline de frumuseţe şi magie din tot anul. Totuşi, este bine să nu uităm că există viaţă şi după sărbători şi este mult mai greu să îi facem faţă cu câteva kilograme bune în plus. Va fi mult mai greu să scădem în greutate după săptămâni de festin, decât să fim ponderaţi, să ne bucurăm de toate bunătăţile cu măsură.
Vei afla că te poţi simţi bine şi consumând mâncare sănătoasă cu ocazia Sărbătorilor, fără să îţi sacrifici silueta.


