Umami (al 5-lea gust)

Umami = delicios (din japoneză)

Gustul Umami a fost descoperit într-o algă în 1908, de doctorul Kikunae Ikeda din Tokyo. Pornind de la acest gust, japonezul a creat o substanţă sintetică cu gust asemănător. Astfel a rezultat monoglutamatul de sodiu (E621).

Până la apariţia umami, se ştia că simţim doar cele 4 gusturi: dulce, sărat, acru, amar, deoarece receptorii gustativi ai acestora au fost uşor identificaţi. În cele din urmă, printre receprorii gustului dulce, au fost identificaţi şi receptorii gustului umami. Astfel umami a devenit cel de-al cincilea gust.

Umami este ceea ce face o mâncare irezistibil de bună. Deşi uneori suntem conştienţi că am mâncat suficient, nu ne putem opri din mâncat. Este prea bun.

Unde se găseşte?
În mod natural îl găsim în
: carne, peşte, legume, ouă, lapte (chiar şi în laptele matern), parmezan.
În schimb, umami (în mod artificial) îl găsim în mai toate mâncărurile procesate: piept de pui, muşchi de porc, kaiser, şunci (în carne procesată în general), condimente la plic, supe şi alte mâncăruri la plic etc.

Şi dacă în magazine putem lua produsul să-i citim eticheta, nu acelaşi lucru putem face şi la restaurant. Şi multe sunt acestea care folosesc umami pentru a da savoare mâncărurilor şi de asemenea este nelipsit în industria fast-food.

Denumiri posibile pe etichetele produselor alimentare: umami, monoglutamat de sodiu, glutamat monosodic, E621, potenţiator de gust, intensificator de gust, caseinat de sodiu, caseinat de calciu.

Acidul glutamic E620 se foloseşte în alimente ca  potenţiator de gust ca şi glutamatul monosodic E621, monopotasic E622,  dicalcic E623, monoamonic E624, dimagnezic E625. Cu alte cuvinte, este de evitat orice aliment procesat care conţine E620-E625.

De ce trebuie evitat să mâncăm mâncărurile procesate care conţin umami?
Pentru că ne poate provoca obezitate, stări nejustificate de oboseală, dureri de cap, afecţiuni neurologice, ameţeli, dezorientare, depresie, probleme digestive, cancer etc.

Prin accesarea următorului link veţi părăsi Website-ul Distribuitorului Independent Herbalife şi veţi vizita Website-uri care nu sunt asociate cu Herbalife sau cu Distribuitorii săi Independenţi.

Află mai multe:
Reportaj PRO TV: România, te iubesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.